Achiziția serviciului de supervizare lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru municipiul Constanța – etapa IV”
Description du marché
Serviciul care face obiectul prezentei documentații de atribuire vizează: • îndeplinirea rolului de supervizare, respectiv administrarea și gestionarea contractului de execuție lucrări, inclusiv serviciul de proiectare pentru obiectivul de investiţii ”Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru municipiul Constanța – etapa IV” care face obiectul serviciilor solicitate în limita capacităților/ responsabilităților delegate supervizorului de către UAT municipiul Constanța, pentru a asigura de către supervizor a condițiilor și termenilor contractuali asociați, a cadrului legislativ și legislației naționale, precum și a bunelor practici. • supervizarea lucrărilor de execuție, inclusiv cele de proiectare și a tuturor celorlalte activități conexe pentru aprobarea materialelor, echipamentelor și execuției, astfel încât să se asigure că este atinsă o calitate înaltă a construcției în intervalul de timp și bugetul stabilite. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de de 20 de zile. Autoritatea contractantă răspunde solicitărilor de clarificări cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Architecture, ingénierie & conseil technique en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic