Consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa I, Valu lui Traian”
Description du marché
În cadrul serviciului de consultanță și supervizare în domeniul managementului execuției și pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții și instalații aferentă obiectivului de „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa I, Valu lui Traian”, contractantul va desfășura activități de coordonare, consultanță și supervizare. Lucrările propuse și necesar a fi executate în Etapa 1 sunt detaliate în Studiul de Fezabilitate care va fi pus la dispoziția Contractantului de către Entitatea Contractantă. Studiul de Fezabilitate și Acordul de mediu vor fi puse la dispozitie viitorului consultant de Entitatea Contractanta în cadrul sedintei de deschidere si vor sta la baza intocmirii proiectului si a lucrarilor de executie. Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza în conformitate cu Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. În Etapa 1 sunt cuprinse următoarele lucrări: - Realizarea Grupei de așteptare din stația Valu lui Traian care va cuprinde 32 linii de primire-expediere; - Modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare; - Menținerea diagonalei 2-4 cap Y care va face legătura între Grupa de Așteptare și Magistrala 800; - Realizarea unei centralizări electronice în stația Valu lui Traian amplasată în container (lângă cladirea statiei) cu post central deservit de IDM Dispozitor (în cladirea stației) și Post local, deservit de IDM Exterior (în container, Cap.Y al grupei de Așteptare); - Includerea în centralizarea electronică a elementelor de instalație din stația Valu lui Traian (electromecanisme de macaz, sisteme de detectie a materialului rulant, semnale, SAT, BAT, etc); - Proiectarea si execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa stației și Grupa Așteptare; - Trecerea la nivel, aflata între Grupa Stației si Grupa Asteptare, la km. 215+333 va fi dotată cu instalație SAT; - Electrificarea pe toată lungimea a celor 32 de linii din Grupa Așteptare, acestea fiind linii de primire-expediere; - Integrarea în SCADA a instalațiilor noi de electrificare din Grupa Statie și Grupa Așteptare Valu Traian; - Reabilitarea sistemului de iluminat din Grupa Așteptare; - Postul Local (PL) din statia Valu lui Traian, cap Y al Grupei Așteptare va fi prevăzut cu terminal pentru manipularea instalatiilor de semnalizare si electrificare și deservit de IDM exterior; - Se vor realiza lucrari de Telecomunicatii intre postul deservit de IDM Dispozitor, amplasat in cladirea statiei și cel deservit de IDM Exterior. Contractantul/Supervizorul va urmări ca Proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, cu respectarea tuturor etapelor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare. Contractantul/Supervizorul va urmări ca elaborarea Proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și realizarea lucrărilor de construcție să fie bazate pe legislația și reglementările tehnice în vigoare, române și europene( standarde naționale și europene, normative specifice, ghiduri, eurocoduri, etc.), Contractantul/Supervizorul fiind pe deplin răspunzător de respectarea cadrului legislativ și de reglementare în vigoare. Contractantul/Supervizorul va presta serviciile în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini, cu respectarea legislației și regelementărilor tehnice în vigoare și în baza aplicării unor metodologii relevante, bazate pe cele mai bune practici naționale și internaționale în domeniul transporturilor, respectiv al căilor ferate. Contractantul/Supervizorul va purta întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea corectă, în termen și de calitate a cerințelor descrise în Caietul de Sarcini. Contractantul/Supervizorul va asista CNCF ˮCFRˮ S.A. – SRCF Constanța pentru elaborarea răspunsurilor solicitate de diferitele instituții de monitorizare şi control. Durata estimată de implementare a contractului de servicii este de 126 luni, care s-a calculat luându-se în considerare: Durata estimata pentru Elaborarea D.T.A.C. si PTh, inclusiv avizare PTh si emiterea Autorizatiei de construire (AC) este de 9 luni calendaristice de la ordinul administrativ de incepere din care: - Realizarea Proiectului Tehnic (D.T.A.C. + PTh) – 6 luni de la O.Î. - Aprobarea proiectului Tehnic - 8 luni de la O.Î. - Obtinerea Autorizatiei de construire (AC) - 9 luni de la O.Î. Durata estimata de executie a lucrarilor este de 20 luni calendaristice, de la ordinul de incepere a executiei lucrarilor; Durata de 1 luna pentru verificarea si aprobarea la plata a lucrarilor si a testelor la terminare. Astfel, durata de prestare a serviciilor de proiectare si executie a lucrarilor va fi de 30 de luni de la ordinul administrativ de incepere. Perioada de garantie (perioada de notificare a defectelor) este de 96 de luni calendaristice de la receptia la terminarea lucrarilor.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Architecture, ingénierie & conseil technique en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic