Appeldex.com
Award notice Transport routier & aérien 🇪🇺 TED

Default lot

🌍 Roumanie
Publication
09/04/2026
Date limite
Valeur estimée
Donneur d'ordre
Codes CPV

Description du marché

Achizitia publică de Servicii de transport aerian ocazional de pasageri, pe curse interne şi internaţionale, conform specificatiilor din caietul de sarcini. Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: Atribuirea contractelor subsecvente se va realiza prin reluarea competiției între toți operatorii economici semnatari ai acordului–cadru. Autoritatea contractantă va relua competiția între semnatarii acordului cadru, prin transmiterea către operatorii economici a unei invitații de participare la procedura de atribuire a contractelor subsecvente, privind deplasările interne și/sau internaționale, ori de câte ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări a personalului sau delegaților instituției. Invitația de participare la procedura de atribuire a contractelor subsecvente va fi comunicată obligatoriu printr-un singur e-mail transmis simultan către toți operatorii economici semnatari ai acordului-cadru prin intermediul adresei de poștă electronică menționate, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data deplasării. Pentru deplasări neprevăzute, impuse de desfășurarea evenimentelor pe plan intern și internațional, solicitarea se va transmite cu minimum 24 de ore înainte de data deplasării, sau în situații deosebite, în aceeași zi. Contractele subsecvente se vor incheia sub forma de notă de comandă/comandă fermă. Criteriul de atribuire care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente este cel mai mic preț al serviciilor de transport aerian solicitate (TS + taxe zbor + preț bilet); dacă se solicită mai multe bilete de avion prin aceeași invitație de participare la reofertare, criteriul va fi cel mai mic preț total aferent tuturor biletelor de avion solicitate. Valorile estimate pentru acordul-cadru sunt: Valoarea minimă estimată a Acordului-cadru: 220.000 lei fără TVA Valoarea maximă estimată a Acordului-cadru: 4.400.000 lei fără TVA Cantitatea minimă estimată a Acordului-cadru – 100 bilete Cantitatea maximă estimată a Acordului-cadru – 2000 bilete Valoarea celui mai mic Contract subsecvent: 2200 lei fără TVA Valoarea celui mai mare Contract subsecvent: 22.000 lei fără TVA Cantitatea minimă estimată a unui Contract subsecvent – 1 bilet Cantitatea maximă estimată a unui Contract subsecvent – 10 bilete

Valeur estimée
4.4M RON
Procédure
Appel d'offres ouvert
Nature du contrat
Services
Durée du contrat
48 mois
Type
Accord-cadre
Lieu d'exécution
RO224
Lauréat
BBook Bed and Breakfast SRL

Pouvoir adjudicateur

🏛 UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS, Galati
📋 Organisme de droit public
Gratuit · Sans carte bancaire

Recevoir les prochains marchés Transport routier & aérien en Roumanie par email

Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour

Pas de spam · Désabonnement en 1 clic

Marchés similaires

Voir tous les AO similaires →

Questions fréquentes

Comment répondre à cet appel d'offres ?
Pour répondre à cet appel d'offres publié par cette autorité publique, commencez par consulter le cahier des charges complet via le lien vers la source officielle ci-dessus. Créez un compte gratuit sur Appeldex pour recevoir les futurs marchés Transport routier & aérien directement par email.
Qui peut répondre à ce marché Transport routier & aérien ?
Ce marché est ouvert à toute entreprise répondant aux critères techniques et financiers définis dans le cahier des charges. La date limite de dépôt des offres est le non précisée. Les PME peuvent répondre en groupement d'entreprises.
Comment trouver d'autres marchés Transport routier & aérien ?
Appeldex agrège plus de 236 000 appels d'offres publics en temps réel depuis TED (Journal officiel de l'UE), BOAMP (France), Find a Tender (Royaume-Uni), TenderNed (Pays-Bas) et d'autres sources officielles. Créez un compte gratuit pour configurer des alertes personnalisées sur les marchés Transport routier & aérien en Roumanie.
Gratuit · Sans carte bancaire

Ne ratez plus aucun marché Transport routier & aérien

Alerte email quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour · 27 pays EU

Pas de spam · Désabonnement en 1 clic

Recevoir les prochains marchés Transport routier & aérien par email
Gratuit · 7 000 nouveaux marchés indexés chaque jour
Créer un compte →