Servicii de dezmembrare a doua nave maritime, proiect P157
Description du marché
Autoritatea contractantă intentionează să încheie un acord cadru pe o perioada de 24 de luni cu un singur operator economic a cărui oferta va fi declarată admisibilă după evaluarea ofertelor și aplicarea criteriului de atribuire. Prestatorul trebuie să efectueze operațiunile de dezmembrare a navelor în locuri special amenajate – doc uscat, doc plutitor, locația fiind asigurată de acesta pe toată durata desfășurării activității de dezmembrare. Prestatorul trebuie să efectueze operațiunile de dezmembrare a navelor într-o locație specializată în acest sens, de pe teritoriul României. În cazul în care câștigătorul procedurii de achiziție publică nu deține un doc cu capacitățile tehnice necesare efectuării unei astfel de operațiuni, acesta are posibilitatea de a închiria un doc avizat de Agenția de Mediu privind dezmembrarea navelor cu dimensiunile și anvergura menționate anterior. Prestatorul trebuie să efectueze depoluarea navelor și ridicarea acestora pe doc, unde urmează a fi desfășurată activitatea de dezmembrare, aceasta implicând golirea tancurilor de reziduuri petroliere, recuperare uleiuri și grăsimi, recuperare, reciclare acumulatori uzați. Prestatorul trebuie să curețe corpul navelor de materii organice și să asigure eliminarea acestora în mod ecologic.
Analyse du marché
Ce marché de type Services est passé par Appel d'offres ouvert, dans le cadre d'un accord-cadre.
Valeur estimée : 858 188 RON, pour une durée de 24 mois.
Ce marché a été attribué à LUXCONSTRUCT.
Pouvoir adjudicateur
Contexte et conseils
Procédure ouverte — toute entreprise européenne éligible peut soumettre une offre. La concurrence est généralement élevée. Préparez un dossier complet avec références, capacités financières et attestations techniques.
Valeur estimée 858 188 RON. En tant qu'accord-cadre, plusieurs opérateurs pourront être retenus pour des commandes récurrentes sur la durée du contrat.
Le secteur Maintenance & réparation représente 25 220 marchés publiés en 2026 (25 544 en 2025) dans notre base. L'activité est légèrement en retrait par rapport à 2025.
Recevoir les prochains marchés Maintenance & réparation en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic