Default lot
Description du marché
Activitățile serviciului de salubrizare, care fac obiectul delegării sunt: - colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; - colectarea separată şi transport separat al unor tipuri de deşeuri generate ocazional. Acestea sunt considerate servicii conexe serviciului de salubrizare a localităţilor şi se prestează de către operatori la tarifele aprobate, în lei/tonă şi/sau în lei/mc, de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale sau, după caz, de către adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (8) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Colectarea separată a deşeurilor municipale generate ocazional se realizează astfel: a) deşeurile voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă, în baza unui program prestabilit cu autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea generatorilor de deşeuri; b) deşeurile provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, la solicitarea generatorilor de deşeuri; c) alte deşeuri similare provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor; d) deșeurile municipale abandonate de pe domeniul public al UAT-urilor la solicitarea acestora; e) deşeurile abandonate provenite de la lucrări de construcţii de pe domeniul public al UAT-urilor, la solicitarea acestora Valoarea estimată a contractului fără TVA: 373.530.407 lei Moneda RON
Pouvoir adjudicateur
Comment répondre
Recevoir les prochains marchés Services d'environnement & assainissement en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic