Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice etapa Studiu de fezabilitate cu elemente de DALI" pentru proiectul „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt", din Investiția I.4 „Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice“, finanțat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta 11 – Turism și cultură.
Description du marché
Prezenta documentație are ca scop atribuirea serviciilor de realizare a Studiului de fezabilitate (SF) cu elemente de DALI, în conformitate cu H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. În baza contractului de servicii ce urmează a fi atribuit se vor elabora și preda: • Documentațiile necesare pentru obținerea Certificatelor de Urbanism; • Studiul de fezabilitate (SF) cu elemente de DALI; • Documentații solicitate prin Certificatele de Urbanism sau necesare investiției, conform reglementărilor legale în vigoare: expertize, studii de teren, alte studii de specialitate; • Documentațiile necesare pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor prevăzute în Certificatele de Urbanism; • Acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea demarării și derulării procedurii de atribuire a contractului/contractelor pentru proiectare și execuție lucrări. Achiziția serviciilor este necesară în vederea implementării Proiectului C11-PI1-5, intitulat „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt”, din Investiția I.4 „Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice“, finanțat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta 11 – Turism și cultură, proiect cu termen de implementare 30 iunie 2026. Traseul cicloturistic propus are lungimea de 365,542 km și traversează teritoriile județelor Mehedinți, Dolj și Olt.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Conseil & services aux entreprises en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic