Execuție lucrări pentru obiectivul de investiţii: “Reabilitare şi Modernizare – Teatrul Municipal Baia Mare”, str. Crișan, nr. 8, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș
Description du marché
În vederea implementării obiectivului de investiții „Reabilitare şi Modernizare – Teatrul Municipal Baia Mare”, a fost identificata sursa de finanțare prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, Program Multianual, finanţat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi are ca obiectiv execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice, în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice, precum şi asigurarea funcţionalităţii acestora conform tuturor cerinţelor fundamentale şi a creşterii eficienţei energetice a acestora. Valoarea totală estimată a achiziției este: 77.525.976,97 lei fără TVA, astfel: Cap. 1. Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 226.954,42 lei fără TVA Cap. 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază 77.105.141,51 lei fără TVA Sub cap. 5.1. Organizare de șantier 193.881,04 lei fără TVA
Pouvoir adjudicateur
Comment répondre
Recevoir les prochains marchés Construction & travaux publics en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic