Proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții ”Cresterea eficienței energetice a cladirii - Gradinita cu program prelungit nr.13”-Aleea Basmului nr. 2, municipiul Bistrita
Description du marché
Pentru acest obiectiv de investiții Autoritatea contractantă a întocmit primele faze de proiectare, respectiv, Expertiză tehnică, Audit energetic și Documentatia de Avizare a Lucrărilor de Intervenție Fazele premergătoare elaborării proiectului tehnic (PAC+PT+CS+DE+POE), au fost executate astfel: Expertiza tehnică, Auditul energetic și Documentatie de Avizare a Lucrărilor de Interventie. Activitățile contractului se vor desfășura în 3 etape, astfel: Etapa I - Elaborarea DTAC+DTOE - 1 lună, de la ordinul de începere a contractului ; Etapa II - Elaborare PT+CS+DDE - 1 lună, de la data obținerii autorizației de construire ; Etapa III – Asistență tehnică (AT) + Certificat de performanță energetică (CPE): - Asistența tehnică - se va întinde pe toată durata de realizare a lucrărilor și până la recepția finală a acestora. - elaborarea Scenariului de securitate la incendiu și obținerea avizului ISU; - Certificatul de performanță energetică – va fi obținut la finalizarea lucrărilor.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Architecture, ingénierie & conseil technique en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic