Servicii de audit energetic, expertiza tehnica si elaborare DALI, in vederea eficientizarii energetice a cladirilor publice din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est ( judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati si Vrancea )
Description du marché
Scopul contractului este prestarea de servicii de audit energetic, expertiză tehnică și elaborare DALI în vederea eficientizării energetice a clădirilor publice din Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați și Vrancea) în cadrul proiectului finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local Energy Assistance) gestionat de Banca Europeana de Investiții (BEI) prin Programul Orizont 2020 al Uniunii Europene. Proiectul urmărește creșterea capacității viitorilor potențiali beneficiari ai proiectelor din domeniul eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv măsuri integrate clădire – energie regenerabilă pentru proiectele situate în zonele urbane și rurale din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. Investițiile au în vedere modernizarea energetică a clădirilor publice (educaționale, medicale, sociale, administrative și culturale) menționate în Caietul de Sarcini și instalarea de sisteme alternative de producere a energiei, daca este posibil. Soluțiile tehnice care vor fi adoptate în documentațiile tehnice vor avea în vedere obținerea de economii la cheltuielile cu utilitățile (energie, apă), creșterea calității parametrilor de confort în clădiri pentru a evita sindromul clădirii bolnave, protecție mai bună împotriva zgomotului exterior prin izolație, înlocuirea ferestrelor, etc., utilizarea de sisteme de încălzire și preparare a apei calde eficiente energetic. Documentațiile tehnice vor avea în vedere adoptarea de măsuri pentru consumul redus de resurse, eliminarea corespunzătoare a deșeurilor, reducerea poluării aerului exterior, reducerea consumului de energie fosilă; reducerea importurilor naționale de energie, îmbunătățirea condițiilor de confort (termic, acustic, vizual și de calitate a aerului) în clădirile renovate. Serviciile realizate de către Proiectant vor include următoarele activități, dar fără a se limita la: - realizarea studiilor de teren necesare pentru elaborarea DALI, dacă este cazul; - elaborarea raportului de expertiză tehnică și a raportului de audit energetic conform prevederilor legale; - elaborarea documentației tehnico-economice faza ”DALI” conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare; - prezentarea documentațiilor tehnice pentru a fi verificate; - alte activități specifice menționate în Caietul de Sarcini. Serviciile vor respecta prevederile legale în vigoare cu modificările și completările ulterioare referitoare la activitatea de proiectare și reabilitare termică a construcțiilor civile. În cazul în care un beneficiar al proiectului din domeniul eficienței energetice în clădirile publice (entitățile publice locale, respectiv entitățile care dețin/au în administrare clădirile publice incluse în proiect) notifică Autoritatea Contractantă cu privire la renunțarea realizării proiectului, serviciile de audit energetic, expertiza tehnica si elaborare DALI pentru clădirea care a fost eliminată din portofoliul proiectului vor fi înlocuite cu serviciile de audit energetic, expertiză tehnică și elaborare DALI pentru o altă clădire care va fi introdusă în proiect. Dacă înlocuirea nu este posibilă, cantitatea de prestari servicii care poate fi redusă, în raport cu cea care trebuia prestată conform contractului de servicii, este de 10% din numarul inițial de documentații. În oricare din cele 2 situații, prin intermediul corespondenței, Autoritatea Contractantă va transmite o notificare cu privire la situația respectiva anterior emiterii ordinului de începere a serviciilor. În cazul diminuării cantității, în notificare se va preciza cantitatea de servicii care va fi redusă. Cu acordul Prestatorului de servicii, cantitatea ar putea fi diminuată și ulterior emiterii ordinului de începere, dacă activitatea de elaborare a documentației respective nu a fost demarată.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Architecture, ingénierie & conseil technique en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic