"Servicii privind Evaluarea intermediară timpurie a Programului Regional Sud- Est 2021- 2027"
Description du marché
Descrierea achiziției publice: Obiectivul general al contractului este de a analiza procesul de implementare a PR SE 2021-2027, prin prisma cerinţelor prevăzute de art.18 din Regulamentul EU 1060/ 2021, dar și din punctul de vedere al optimizării implementării Programului. Analiza Programului se va face prin luarea în considerare a criteriilor de evaluare referitoare la relevanță, coerență, eficacitate și eficiență, fără a se limita la acestea. Evaluarea va urmări identificarea barierelor în implementarea intervenţiilor prevăzute în Program, condiţiile în care acestea ar putea funcţiona mai bine, măsurile care pot fi luate pentru îmbunătăţirea procesului de implementare. Analiza mecanismelor de implementare a fondurilor va fi făcută la nivelul întregului Program, dar și specific pentru ITI Delta Dunării, acolo unde sunt prevăzute intervenţii specifice dedicate. Se dorește ca rapoartele de evaluare produse în cadrul contractului să constituie o sursă de informaţii obiective și utile pentru luarea deciziilor de management la nivelul PR SE 2021- 2027, atât în vederea îmbunătăţirii eficacităţii și eficienţei intervenţiilor, cât și a obţinerii și consolidării efectelor. Obiective specifice: Obiectivele specifice ale Contractului sunt următoarele: Furnizarea informaţiilor relevante privind PR SE 2021-2027, în concordanţă cu elementele cerute în art.18 din Regulamentul 1060/ 2021; Analiza eficacităţii mecanismelor de implementare aferente PR SE 2021-2027; Formularea unor recomandări specifice pentru creșterea gradului de absorbţie și realizarea indicatorilor de realizare/ rezultate pentru Priorităţile 1- 7 ale PR SE 2021-2027; Identificarea punctelor tari și a vulnerabilităţilor procesului de implementare a priorităţilor PR SE 2021-2027. Scopul acestui contract este de a furniza Autorităţii de Management informaţiile necesare completării Evaluării intermediare (Mid Term Review) și de a formula recomandări specifice pentru îmbunătăţirea procesului de implementare a ProgramuluI Regional Sud-Est și creșterea gradului de absorbţie. Zona geografică acoperită este reprezentată de întregul teritoriu al Regiunii de dezvoltare Sud-Est, cu judeţele componente, respectiv: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea și Vrancea. Rezultatele acestui Contract se încadrează în cerinţele Regulamentului UE 1060/2021 și vor reprezenta un instrument de management pentru factorii de decizie, cât și pentru toţi factorii implicaţi în gestionarea programului, respectiv: ✓ personalul cu funcţii de decizie și execuţie din cadrul AM PR SE și ale altor direcţii care gestionează sau sprijină implementarea PR SE; ✓ categoriile de beneficiari eligibili din cadrul priorităţilor PR SE; ✓ parteneri relevanţi implicaţi în pregătirea și implementarea programului; ✓ ministerele de linie care elaborează politica principală în domeniile de interes (MIPE, ACP alte ministere relevante); ✓ categorii sociale vizate de efectele intervenţiilor. În funcţie de specificul studiilor, Prestatorul va selecta acele categorii de grup ţintă pe care le consideră relevante pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare realizării evaluării. Prestatorul poate introduce și alte tipuri de grupuri ţintă relevante pentru obţinerea de date necesare contractului, precum asociaţii profesionale în domeniu. Grupurile ţintă vor fi direct implicate de către Prestatorul în procesul de evaluare și vor fi consultate, asigurând procesul participativ și partenerial, precum și transparenţa exerciţiului de evaluare.
Pouvoir adjudicateur
Recevoir les prochains marchés Conseil & services aux entreprises en Roumanie par email
Alerte quotidienne · 7 000 nouveaux marchés/jour
Pas de spam · Désabonnement en 1 clic